vineri, 4 iulie 2014

Cum să-ți stabilești obiectivele pentru a le atinge

Bine te-am regăsit!

După o lungă absență astăzi vom vorbi pe scurt despre obiective și despre modul în care să le setezi pentru a le duce la bun sfârșit.

Cred că au fost numeroase cazurile când ai spus că de azi vei începe să faci ceva pentru tine, de exemplu să te apuci de sport, să citești o carte, să înveți un lucru nou, să te lași de fumat, să adopți un stil de viață sănătos, să faci mai mulți bani sau multe altele. Deși la început te simți plin de energie și capabil să muți munții din loc, vei realiza că odată cu scurgerea zilelor nu ești nici măcar pe aproape să-ți îndeplinești dorințele. Știi de ce? Pentru că toate obiectivele tale rămân la stadiul de dorințe.

Dorințele și speranțele sunt cele care ne fac, de cele mai multe ori, să mergem mai departe și să ne continuăm viața în ciuda greutăților, însă nu le vom putea atinge niciodată. Din acest motiv apar frustrarea, scăderea încrederii în sine și zdruncinarea echilibrului interior, ne simțim ca și cum nu am fi buni de nimic. Aceste sentimente apar din cauză că nu știm să gestionăm corect ceea ce ne dorim, așa că astăzi te voi învăța cum să stabilești un obiectiv ca să devină real.

Pentru început obiectivele trebuie să fie formulate la forma afirmativă, timpul prezent și să nu conțină grade de comparație.

De exemplu: Nu vreau să mai fumez.

                       Aș vrea să am mai mulți bani decât până acum.

                       vs.

                       Mă las de țigări.

                       Am mai mulți bani până la data de ...... .

Primele două exemple sunt greșite, deoarece în prima propoziție este prezentă formularea negativă, iar în cea de-a doua avem condițional optativ în loc de prezent și grad de comparație.

Celelalte două exemple sunt corecte, deoarece sunt formulate la afirmativ, prezent și nu conțin termeni de comparație. Din formularea corectă trebuie să lipsească verbe ca: a avea nevoie, a vrea, a dori, care indică o dorință. Prin evitarea acestor verbe dorința dispare și se transformă în obiectiv. Odată ce avem un obiectiv trebuie să apară și strategia, adică modul în care vom acționa pentru realizarea obiectivului.

DORINȚĂ - OBIECTIV - STRATEGIE  

Strategia are rolul de a împărți în pași mărunți acțiunile pe care trebuie să le realizăm pentru a fi cât mai aproape de atingerea obiectivului, iar în final să-l ducem la bun sfârșit. De cele mai multe ori eșuăm din cauza lipsei de strategie, care, pe lângă formularea corectă a obiectivelor, este esențială în demersul nostru.

Sper că ți-au fost de folos informațiile de astăzi și te aștept data viitoare să vorbim despre strategie.

Zi frumoasă să ai!

2 comentarii:

  1. Eu vreau! Dar cum sa reusesc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai întâi trebuie să-ți stabilești corect obiectivele, apoi îți formezi strategia, adică planul de acțiune și după aceea trebuie să-l urmezi cu sfințenie pentru a reuși.

      Ștergere